Memories.

Timpul trece, oamenii uita, lumea se schimba, asta-i cert... insa cand nu voi mai fi pe langa ei, pentru ca sunt in alte locuri: intr-o vacanta prelungita in Japonia, in Cluj la facultate, in Magadascar numarand lemurienii, etc. atunci oamenii pe care i-am cunoscut isi vor aminti de mine?

Isi vor aminti ca eu le-am adus aerul YA in clasa, ca eu le-am propus sa mergem la Divergent si, totusi, am mers la Noe apoi le-a parut rau, ca radeau de mine cand ma enervam, iar asta ma enerva si mai tare, insa in final radeam de ne dureau obrajii, ca au mancat atatia covrigi din pungile mov cumparate de mine, ca am avut atatea probleme cu virgula cartelele de metrou, ca aveam mereu de imprumutat un servetel (atatea pachete de servetele cumparate de mine si consumate de altii!), ca atunci cand am aflat ca vin 30STM in Romania eram in alta lume si am zis ca mergem toate orice s-ar intampla dar pana la urma eu am fost singura care a mers la concert, ca au venit sa ma ia “pe afara” exact cand aveam o criza de plans dupa un sfarsit de sezon 3 al serialului meu preferat,  ca am ras cu lacrimi cand ii turna Tedi in pahar iar el se prefacea ca ii face reclama, la TV, ca din cauza mea au purtat o zi intreaga cate un tenes de o culoare si altul de alta, ca am planuit o iesire ca sa mergem la Red-ul de la capatul comunei doar ca sa ne luam inghetata Corso cu menta, ca am baut 2 sticle de Cola si am mancat 2 kile de prune si nectarine in noaptea aia alba de uitat la filme, ca aratam ca niste zombie uzi, murdari de noroi si frunze uscate dupa o bataie cu apa in padure, ca m-au impins de la spate sa merg eu sa o conving pe diriga sa ne duca la Paintball, iar in final s-a dovedit a fi mai usor decat credeam, ca am strans amaratele alea de pungi si sticle cu apa imprastiate prin camera ori de cate ori batea cineva la usa, ca dintr-o provocare cu ‘pune-ti pe fata Danet-ul asta’ s-a transformat intr-o bataie cu budinca de ciocolata, ca am fost si eu acolo, ca am participat si eu la actiunea aia?!

Isi va aminti ca am ramas doar noi doi in camera prefacandu-ne ca dormim apoi ca ne e rau, cand toti ceilalti erau afara la gratar, doar ca sa nu jucam jocul ala idiot- auzi, mima, noi mai eram copii?, eram aproape clasa a sasea-, ca abia ajunsesem la hotel, dupa un drum de nu-stiu-cate ore cu trenul, si s-a trantit pe pat langa noi, iar apoi am deschis aparatul si i-am zis in soapta, pentru ca altii dormeau, Smileee!, a zambit cu ochii inchisi si s-a dus la culcare, iar mai tarziu, in aceeasi saptamana, voia sa mearga la Muzeul Etnografic, a venit si mi-a cerut aparatul si pentru ca era rarait l-am pus sa repete unde vrea sa mearga, s-a prins de poanta si a accentuat r-ul din etnografic, ca de cate ori il facem nesuferit radea pe sub mustata si zicea Auzi, nesuferit…, ca ne certam pe locul de la geam si niciodata nu respectam regula de eu o saptamana, tu o saptamana mai mult de cateva zile, ca am impachetat impreuna gramada aia de cutii cu bunatati pentru Shoebox, ca din cauza mea a dat examenul de limba moderna pentru ca voia la japoneza, ca mine, si pana la urma n-a mai mers la japoneza, ca am mers la restaurantul hotelului seara, pe la opt jumate, si am comandat cate o portie de cartofi prajiti si salata de varza apoi am vorbit cu “cineva de la bucatarie” si ne-am luat farfuriile in camera, iar toata lumea din lift se holba la noi cum caram cina in camera de la etajul patru- a doua zi la micul dejun noi aduceam vesela inapoi, ca am cotrobait prin darapanaturile alea de cladiri si tot n-am avut curajul sa urcam pe amarata aia de scara ruginita din turn, ca am tarat-o in autobuzul ala stricat si uitat de lume ca sa facem niste amarate de poze, ca nu se descurca bine cu engleza, iar Google Translate ii face glume cu traducerea, iar eu radeam cu lacrimi de eglezo-italiana lui, ca mi-a promis ca eu o sa fiu prima care-i asculta noua melodie, ca in seara cu banchetul era sa ma ia la bataie pentru ca plangeam… si promisesm ca n-o sa plang, ca i-am aratat clipul de la Hurricane si apoi a fost cu capul in nori 2 zile dupa, ca am ‘incercat’ pistoalele cu apa pe pretiosul balcon al pretioasei pensiuni a lu’ nenea Capcaunu’, iar sifoanele alea mici ne-au parat la diriga in nici 3 minute, ca am dat cu ardei iute pe periutele sarcelor fete care au fost atat de dragute cu noi, ca am petrecut atat timp impreuna si ca am facut tot atatea chestii, tot impreuna?!

Probabil ca da… sau nu. Cine stie?!

 P.S: Postarea asta nu e presuicidala, nu va faceti griji!

VyRT experiences.

Salut! Bun, dupa cum stiti, iubesc trupa 30 Seconds To Mars si tot ceea ce se leaga de ea, asa ca mi-am facut curaj si am cerut ajutor intr-un mod dulce si politicos *cerseala* asa numitilor gifters de pe VyRT care cumparau bilete pentru concertul Linkin Mars din LA si apoi le dadeau cadou la 'neajutorati' ca mine. Am primit un bilet live de la tipa foarte misto, am dat de stire echeloanei mele prietene, Aby, si am asteptat minunatul concert. Luni seara, la opt jumate, dansa a fost prezenta la mine la usa cu pijamalele si o cola, ne-am pus la somnic pentru ca, de, a doua zi la 5 era concertul!
Ne trezim noi fain si frumusel la 4, face mami cafeaua, intram pe VyRT si asteptam... doar ca inainte de concert cu vreo 10-15 minute site-ul pica in toata Europa plus in cateva locuri din SUA! Jay cica a intrerupt putin concertul pentru ca cei din echipa sa 'repare' platforama 'suprasolicitata', pana la urma au pus show-ul free, pe livestream. Ideea e ca pentru mine n-a contat de pe ce site am vazut chestia asta ci tot ceea ce s-a intamplat pe scena, asa ca dupa 3 minute de la inceperea intarziata a concertului eu ma smiorcaiam deja... nice!

Baietii n-au cantat decat vreo 45 de minute, Jared avand o urma de nervozitate in voce pe tot parcursul serii *la ei*, iar din vorba in vorba s-a imprastiat zvonul ca, de fapt, nu din cauza suprasolicitarii nu a functionat VyRT-ul o vreme, ci din cauza unor hacker-i hate-arosi, care doreau concertul free. Dupa sesiunea VIP a celor de la LP, Jared obosit, transpirat, ciufulit si cu cearcane a tinut sa faca un livestream pentru toti cei care au avut bilet dar nu s-au prea putut bucura de show. A cantat cateva piese noi, printre sute de scuze *cu toate ca nu a fost vina lui* si bineinteles ca m-a apucat iar bocitul. Damn! Adica, nu ma intelegeti prea gresit, nu imi place sa fiu o smiorcaita sau sa plang din orice dar cand am vazut in ce fel arata si ca mai avea putin si incepea si el sa planga dar totusi a tinut sa-si ceara scuze, sa ne puna la curent cu ce s-a intamplat si sa ne faca sa ne simtim mai bine nu m-am putut intreba decat: Ce alt solist al oricarei alte trupe ar face asta?!

Ideea e ca nu suport ca lucrurile pe care le iubesc, fie ele filme, seriale, carti, trupe sa fie atacate, nu stiu! Omorati-ma dar, pur si simplu, simt nevoia sa fac ceva, sa fiu de ajutor, sa-i apar intr-un fel! Iar cand este vorba de aceasta trupa... nu mai ai cum sa ma faci sa ma gandesc la altceva!
Aseara am avut noroc sa prind alt livestream, de data asta mai vesel si care nu m-a facut sa plang!

Cam atat despre asta azi. Voi ati avut bilet? Ati vazut vreun live pe VyRT pana acum *eu 3, hihi*?

*Ce smechera am fost ca am apasat pe PrtScn in momentul ala!*

Peace!

My favorites. #4

Salut! A trecut ceva vreme de la ultima postare in cadrul acestei minunate rubrici asa ca am zis sa ma pun pe treaba si sa fac post-ul asta mai repede! Bun, am zis de carti, de filme, de trupe... dar de vloggeri?! Nu! Ei bine, cu toate ca urmaresc destui vloggeri *mai mult straini decat romani, recunosc* printre care se numara si Pewdiepie, Alfie Deyes, Zoella, Joe Sugg, Marcus Butler, Superwoman, Casper Lee, Joey Graceffa, Vincent Cyr, Tyler Oakley, The Harries si lista poate continua, preferatul meu este Louis Cole a.k.a FunForLouis!

Dar oare de ce este tipul asta nu prea aratos si nici in floarea varstei preferatul meu?! Ei bine, pentru ca el a reusit sa ajunga aproape peste tot in lume, a reusit sa cunoasca virgula culturi noi si sa experimenteze chestii super faine intr-o gramada de tari! In plus, reuseste sa se intretina din acest lucru, a combinat utilul cu placutul si astfel face ceea ce-i place, calatoreste, gusta, simte, traieste, fara sa isi faca prea multe griji pentru ziua de maine...

 In fond si la urma urmei, ce face omul asta?! Se plimba de colo-colo cu o camera dupa el si isi filmeaza toate aventurile... misto! Insa pe langa asta, tipul asta are un vibe atat de chill, o gandire atat de faina si un suflet enorm, iar pentru felul lui de a fi eu nu pot decat sa-l respect si sa ma uit la vloggurile lui cu dorinta de a ajunge si eu 'in locul ala', de a face si eu 'chesita aia', de a experimenta si eu stilul asta de viata!

Acum ceva vreme a fost implicat intr-o campanie alaturi de Ben Brown, gemenii Harries si inca ceva 'bajetii' misto care consta in parcurgerea unui traseu prin India in chestiile astea...

Nu va pot spune cat de mult iubesc seria aia de clipuri! 

Ideea e, in mare parte, ca Louis Cole este un model pentru mine, ceea ce face el *mai putin partea cu vlogging-ul* este scopul meu, stiu suna maret, prostesc si irealizabil dar eu cred ca o sa reusesec sa-l indeplinesc!

 In incheiere, v-as ruga sa aruncati o geana pe canaul lui de Youtube, inc-o geana pe The Rickshaw Run si inca una pe instagram-ul lui!

 Care este vlogger-ul vostru preferat?

Peace out, enjoy life and live the adventure!

#selfie.

-Fa-ne si noua o poza, te rog! mi-a spus unul dintre turistii care admirau frumusetile tarii noastre in timp ce treceam pe langa el si sotia lui in drumul meu catre scoala.
-Cu placere! am raspuns luandu-i din mana aparatul polaroid vechi de sute de ani dar modernizat si readus in trend-uri acum vreo... 3 ani.
Incadrez imaginea: cu ochiul stang inchis si cu dreptul apropiat de vizor incerc sa scot o fotografie cat mai buna a celor doi batranei tinandu-se de mana in fata unui urias afis infatisand Arcul de Triumf, amplasat in statia de metrou de sub ruinele acestui monument stravechi al capitalei.
Apas pe declansator, iar aparatul elibereaza un film de dimensiuni mici care se clarifica usor-usor dezvaluind o fotografie demna de pus in rama. Intind poza barbatului impreuna cu aparatul greoi, imi iau "La revedere!", urez "O zi buna!" si plec cu gandurile ratacindu-mi in trecut.
Azi e 24 decembrie 4238. Imi aduc aminte ce mi-a povestit bunicul odata despre cum se faceau pozele cu 2224 de ani in urma: cica, telefoanele lor, chestii subtiri si firave ca niste farfurii de portelan, aveau camera foto atat pe spate cat si pe fata, iar oamenii le foloseau pe cele din urma pentru a-si face singuri poze. Pur si simplu se chinuiau sa gaseasca ungiul, cadrul si locul perfect pentru a apasa ei insisi pe declansator! Oare nu-i mai usor sa rogi pe cineva sa-ti faca o amarata de fotografie?! Oricum, chestiile astea erau tare "la moda" pe atunci, ei le numeau "seflie-uri". 
Asta pana cand unul dintre aparatele alea ciudata s-a desfacut de la jumatate, scotand la iveala doua siruri de dinti metalici si a devorat tartacuta don'soarei care-si facea un selfie nevinovat la piscina, astfel poza a devenit o simpla imagine cu niste oameni care se distrau de mama focului pe toboganul cu apa...
Insa in scurta vreme alte mii de capete au fost masacrate de aceste gadget-uri demonice, pe toate retele de socializare aparand poze insangerate ale unor locuri plictisitoare ca: cinematografele, mall-urile, parcurile, budele publice, etc.
Macelul n-a durat mai mult de cateva luni, caci cei de la  Protectia Animalelor au sesizat o scadere brusca a populatiei umane, speciile numite in termeni stiintifici: "pitiponcus dorobantius", "cocalarus samantomanus" si "politicianus prostus" fiind aproape de disparitie.
Acesti savanti preocupati de metinerea echilibrului natural al faunei si florei romanesti au trecut imdiat la fapte: au adunat si distrus toate telefoanele cu camere pe fata si au interzis fabricarea altora.
Ei bine, acum cu totii cerem ajutorul cand vrem sa "ne tragem in poza"... cu exceptia unor nostalgici care inca incearca sa-si faca selfie-uri cu aparatele intoarse invers.

 Chestia asta a fost un pamflet scris cu inspiratie de moment intr-o rulota, la malul marii, acum 3 saptamani, si trebuie tratat ca atare.

Pagini cu suflet pentru fiecare!

Salut! Voi, soricei de biblioteca, de cate ori ati fost priviti intr-un mod ciudat pentru ca citeati la scoala, in autobuz, in parc?! De cate ori ati auzit ca cititu-i naspa? Dar de cate ori ati dat peste adolescenti nebuni dupa asa-zisa distractie din cluburi, dupa manelele si muzica "buna" romaneasca, dupa semintele si berea din fata blocului? Trist, dar eu pot sa raspund la toate aceste intrebari doar asa: de multe ori.
Insa noi, liceeni *cu toate ca abia acum incep liceul* cu aceleasi interese si cu idei compatibile ne-am gandit sa ne razvratim, nu intr-un  mod violent ci, cum stim noi mai bine: prin intermediul lecturii, al cartilor si al bunului simt.

Cu pasi mici dar siguri cladim o campanie initiata de Lissa si de Sayuki: Pagini cu suflet pentru fiecare, iar in ajutor ne-au sarit si cei de la Bibliocarti.com care *intamplare sau nu?!* au o deja in desfasurare o campanie cu acelasi scop: incurajarea lecturii!
O poarta deschisa spre lectura este numele proiectului lor, iar ceea ce incearca ei sa faca este sa ajute romanii sa dea de "gustul" cartilor, sa-i ajute sa se dezvolte si, poate, astfel sa avem cu toti, intr-un final, o viata mai buna! Pentru mai multe detalii *si un articol genial* click aici! Puteti sa imprastiati vestea si sa distribuiti link-ul catre campania lor pe facebook, pe blogg-urile voastre, in general, pe orice retea de socializare asa ca, de ce nu?

Alaturati-va si voi campaniilor macar cu un share!

Sicer, mi-ar placea ca peste ceva timp subtitrarile la telenovele si ziarele de scandal sa nu mai fie singurele lucruri pe care le citesc romanii!

Cititi, cititul e cool!