Palavrageala de sambata.

Salutare, lume! [salutul asta-i ceva gen: "Buna seara, prieteni!] Ce mai faceti? Cum mai sunteti?

 Ieri a fost ziua mamicilor, ziua celor care ne-au adus pe lume, nu o sa scriu juma` de post cuvinte sensibile si intelepte pentru ca, ei bine, pentru ca nu-s prea buna la asta! Vreau doar sa le urez tuturor mamelor 'La multi ani!'

 Tot ieri a fost o zi asa plictisitoare [partea de acasa], am iesit de la scoala la 11 si pur si simplu nu aveam ce face! Netul face niste fite de Sanziana Buruiana ca-mi vine sa dau cu ceva in monitor, chiar daca nu-i de vina el, saracul. A sunat mama la operator sau cum ii zice si de ieri de pe la 12 tot zice ca trimite pe cineva, zici ca stau in jungla!
Si ca tot ma plictiseam am zis sa incep Vampirii din Moranville si am luat cartea din biblioteca si n-am mai dat-o jos din pana pana n-am terminat-o! [partea 1 din volumul 1, ca le iau cu Bravo]. Acum am inceput si partea a doua. E foarte tare cartea! Si deja m-am indragostit de Shane, ba nu, de Michael, e greu!

O sa va las aici creatiile castigatoarelor concursului [pentru ca mi-au dat aprobarea] ca sa vedeti si voi cat de tare is!

Stan Dana

Mă rog divinităţii cu ardoare

Şi cred ȋn al ei vânt şi soare...

Văd  ȋn lumina de pe floare

Că astăzi primăvar-apare.

Nu e un ideal, nici compromis

Şi anotimpul nu-i omis.

E regulă şi nu-i un vis,

E anotimpul paradis.

Şi flori şi ziua lungă tare

Bucurie e-n  fiecare,

Ea-i absolută şi e mare

Că doar e viaţă pe hotare.

Şi simt ȋn mine pietate

Acum respect pe toţi şi toate.

Şi se va termina ea...poate,

Dar pân-atunci nu cred ȋn moarte.

Primăvara cu-a ei apetenţă

Azi a venit şi chiar se-anunţă

S-aducă-n ramuri doar dorinţă

E fericire-n orice fiinţă.

Nu vreau să cred că se gândeşte

Şi peste-un timp ne părăseşte.

Sunt sigură că ne iubeşte

E anotimpul ce „trăieşte”.

Este stagiunea somitate

Aduce viaţă-n toţi şi toate.

Şi nu ȋşi pune de o parte

Nimic din ce aduce-n spate.

Ea e o perfecţiune vie

Şi toţi aşteaptă ca să-nvie.

Mereu vine fără robie

Ea vrea să fie...doar să fie.

E anotimpul predilect

O ştim chiar toţii, nu-i secret.

Ea curăţă tot ce-i defect

Şi totul pare-acum perfect.

Într-un final de poezie

Vreau ca toţi ce o doresc vie

Să-i spună primăverii ca să ştie

Să nu mai plece prin pustie!

Hogof 

    Primvara,una din cele patru zeitati conduse de lordul Milenar,se impune prin frumusetea ei serafica desprinsa din unul din cele 9 ceruri. Ochii ei sunt niste scanteieri violete in abis, pe al caror iris sunt purtati anii care au trecut,reprezentand eternitatea. Buzele ei rozalii au un contur usor voluptos,fiecare miscare a harpilor de argint din gatlejul ei insufland viata naturii moarte,secerate de iarna. Fata ei conturata de parul in nuante galbui, pare desprinsa dintr-un tablou nemuritor cu ingeri.

    Vocea ei gingasa face stelele sa se incline pana la pamant,lasandu-se gadilate de iarba inprospatata de mireasma diminetii. Copacii isi incep imbracarea lor dureroasa cu frunze noi,mugurii rasarind prin lemnul tare al bratelor lor. Cerul, aduce oda zeitei, starnind o ploaie magica,norii fiind imbibati cu serul vietii. Vantul isi incepe cantecul la nai,fiind acompaniat de stihurile poetilor cuprinsi de melancolia trecutului, picurii de apa leganandu-se in ritmul muzicii. Dupa fiecare ploaie,o fasie de culori mirifice se desprinde din lumea Inalta si pasariile isi incep trilul melodios imprastiind iubire in sufletele celor tineri. 

    Multi o numesc zana,dar eu ii zic tamaduitoare Primaverii! Prin incantatiile ei da viata,natura renascand de fiecare data cand vine pe meleagurile noastre. Flori rasar in urma ei imprastiind un parfum imbatator,alungand praful vrajilor trecute. In drumul ei spre castelul lordului Milenar,din fiecare an, arunca cu viata si vindeca rani,presarand din sacosa ei vise peste locul dureros. Primavara este zeita care omniprezenta,are grija de fiecare vietate,aducand bucurie muritorilor!

 Anca

Etern

         

Câteva raze plăpânde se unduiesc într-un joc de lumini calde. Cad nestingherite peste un pumn de ghiocei așezați într-un colț de suflet, undeva în grădină.

          Ghioceii oftează adormiți sub urmele de plapumă moale, albă. Unul dintre ei își mișcă petalele parcă clipind. Își ferește privirea de albinele ce roiesc într-o veselie speriind micile suflete firave, albe. Undeva, în altă grădină, copii primăverii se lasă culeși de  ființe cu sufletul pur, vesele să ducă fericirile la inimele mamelor.

          Se aude un zumzet. Se aude un glas cristalin, parcă de privighetoare. Pe cer zboară două aripi în mișcări grațioase, elegante. Încerc să îi copii grația pășind printre smocuri de iarbă ce luptă cu ultimele urme de frig.

          Și uite-o acolo, lângă o oglindă a unui lac stă impunătoare ea, noul anotimp.  Își ține genunchii lângă ea și de acolo, de pe tronul ei conduce universul. A așezat deja florile în fiecare colț al lumii, expunând astfel noile mărci de parfumuri din primăvara asta. A scos pe piața muzicală sunete auzite mereu, ce ne aduc nostalgia în suflet amintindu-ne de iubiri de martie sau mai, sunete și glasuri de păsări traversând cerul pentru a ni le aduce la urechi tuturor. A expus culori ce au să devină noua modă, culori verzui poate ce înmuguresc pe ramurile unui arbore. Ramuri ce dăiune ca o coroană în văzduh, și ele sunt mari, și impunătoare.  Sau culori sângerii precum unele flori ce au să își deschidă petale, zâmbind la trecători de pe marginea drumului. Sau culorile rozelor flori de pe ramuri, ce vor fi într-o zi coroana unei micuțe prințese visătoare.

          Eu stau aici, în propriul palton ce îmi ține de cald după o iarnă grea, urâtă. Mă uit la ea și scot sunete ciudate încercând să nu plâng. Uite-o cum stă și se luptă, și renaște tot ce a fost ucis. Și îmi aștept rândul. Aștept să mă readucă la viață pe mine.

Cat de tare-i asta?
Me too!

Atat azi, guys.
Bye!